Suntem lumea si lumea suntem noi!

Ma gandesc asa intr-o doara...de ce critic eu lumea uneori?...de ce cand merg pe strada, se intampla sa privesc oamenii din jurul meu si incep sa critic, in gandul meu,...dupa modul in care vorbeste, dupa cum se misca, dupa aspect,...oare ei fac la fel? Oare noi nu suntem lumea? Se spune ca lumea este oglinda sinelui nostru interior. De multe ori am criticat, fara sa ma pun in locul lor. Se intampla sa nu ne placa o persoana si cu toate astea, dam mereu peste ea. Cred ca noi atragem pe oricine si orice avem nevoie, pentru a ne oglindi pe noi insine. De multe ori nu ne asumam anumite caracteristici si astfel deranjam pe cei din jurul nostru. Mi-am propus sa fiu o persoana autentica, sa permit, toate aspectele, de critica, judecata, aprecire. Am observat ca in urma situatiilor din trecut ma schimb. Noi, lumea suntem minunati?...nu, suntem un intreg-negativ, pozitiv, rau, bine. Voi ce parere aveti?

Punct pe I Alexandrina!- sigur, lumea suntem noi, doar ca uitam si lasam de dorit. Toti avem defecte si calitati, toti suntem egali, doar ca nu vedem, asa e omul sa vada ce este afara sa vorbeasca si in ograda lui sa nui pese. Daca toti am gandi la fel (lumea suntem noi), nu ne-am mai certa si mortalitatea si stresul ar scade vazand cu ochi.

Atunci cand cineva este nepoliticos cei din jur au tendinta de a-l vedea ca fiind puternic.